Echipa

PUFLEANU LUMINIȚA
– DIRECTOR GENERAL –
– Profesor Limba Engleză și Limba Franceză –
DSC_3776 (Medium)   „Descoperim în fiecare zi un colț nou din Universul Piticilor, pentru că avem cea mai importantă și delicată misiune: SĂ CREȘTEM OAMENI !
E divin să vezi în fiecare zi zâmbetele minunate ale copiilor, să simți și să te bucuri de magie alături de ei. Ceea ce oferim zi de zi copiilor este EDUCAȚIE! Iar prin educație putem lăsa o mică parte din noi în orice copil, făcând astfel ca ceea ce facem, să conteze!
Scopul nostru principal este de a descoperi și dezvolta abilitățile cu care este înzestrat copilul în mod natural. Iar împreună cu voi, părinții, să îi ghidăm spre vocația corectă. Iar pentru toți copiii care vor să devină mai încrezători, să își depășească temerile, să se cunoască și să comunice mai bine cu cei din jur, grădinița UNIVERSUL PITICILOR îi așteaptă să îi treacă pragul.
ANTON ANDA-IOANA
– Profesor Învățământ Primar și Preșcolar –
– Educator ”Grupa Piticilor” –
 DSC_3773 (Medium)   „Copilăria…mai întotdeauna ea trezește în sufletul omului un sentiment de melancolie: lumea tihnei în care visează gingaș și cu sfială mugurul omenesc care abia se deschide la viață.
     Copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe.
      Mi-am ales această meserie deoarece consider că educația este foarte importantă începând cu vârstele fragede. Copii sunt ca niște diamante ce trebuie șlefuite cu înțelepciune, dragoste și răbdare, bucurându-ne de ei în fiecare zi cu tot ceea ce îi reprezintă: stângăcia simpatică, afecțiunea sinceră și inteligența sclipitoare.
MATEI TEODORA
– Profesor Învățământ Primar și Preșcolar –
– Educator ”Grupa Fluturașilor” –
 „Educatoarea îndrumă primii pași ai copiilor spre viață, spre cunoaștere, astfel cei mici devin perseverenți, atenți, harnici. Dar în felul în care educatoarea reușește să formeze sau să schițeze aceste trăsături la micii săi „elevi” marchează personalitatea viitorului școlar, a viitorului om.
       Copilăria este o lume aparte, fantastică, ireală, dar pentru cei care fac parte din ea , dimpotrivă, una reală și plină de armonie
COJA MIRELA-MIHAELA
– Cadru didactic auxiliar –
    „Întotdeauna mi-a plăcut să împărtășesc celor din jur din cea ce știu, din ceea ce sunt. Am simțit că fiecare copil cu care am lucrat, a plecat în lume, în viață, cu o parte din mine și astfel am contribuit puțin la evoluția societății. Pentru mine viitorul unei țări, al unei civilizații, sunt copiii și de aceea, o educație solidă, de cea mai bună calitate, este esențială încă de la naștere.
Ador să fiu în compania copiilor pentru că lumea lor, sinceră și plină de iubire, mă face să mă simt împlinită. Văd prin ochii lor, aud cu urechile lor, respir prin ei, trăiesc prin ei. Îmi plac libertatea acordată în abordarea diverselor idei, creativitatea și deschiderea pentru care am ales să lucrez cu copii mici și foarte mici. Am pășit în „UNIVERSUL PITICILOR” plină de încredere și convingere că frumusețea locului se împletește cu calitatea umană, un loc care impresionează prin eleganță, noblețe, stil și în care nu se face rabat de profesionalism. Astfel, m-am alăturat echipei, dorind să contribui cu ceea ce am mai bun la decorarea spațiului cu zâmbete și râsete de copii. Îmi doresc să prindem visele îndrăznețe ale copiilor în ghirlande multicolore și să ne inspirăm din ele pentru a încuraja joaca simplă, dar frumoasă și educativă.
Să fie o bucurie sinceră întâlnirea de dimineață și să ne despărțim după-amiaza cu o mulțime de idei pentru a face jocul mai interesant a doua zi. Să fie o încredere nelimitată între toți cei care veghem la fericirea și educația celor mici pentru că ne leagă puternic un lucru: Piticii de la „UNIVERSUL PITICILOR”.
ancaNumele meu este Alexoiu Cristina Anca si am 31 de ani.Sunt o fire vesela, dinamica, spontana, grijulie, si cu suflet bun.
Inainte de toate sunt mama si sunt preocupata de tot ceea ce implica educatia copiilor. Am ales sa lucrez cu copiii deoarece simt ca prind viata alaturi de ei iar timpul trece mult mai frumos in preajma lor.
Grija fata de copii si atentia pe care le-o accord clipa de clipa ma fac sa ma simt implinita,m atura si totodata imi pastrez sufletul tanar.
Sunt foarte fericita in preajma copiilor si sper ca implicarea mea in activitatile lor sa aduca un plus de calitate, fericire si buna-dispozitie prichindeilor.